floare, flori, s.f. – 1. (bot.) Floarea Paștelui, plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roză (Anemone nemorosa). Semnalată în zona Chiuzbaia, vf. Igniș (Monumente, 1976: 50). ■ Floare domnească „mușcată”. ♦ Floare de colț, plantă caracterizată printr-o tulpină firavă, cu frunze înguste, lânoase, care poartă în vârf un grup de frunze în formă de stea, acoperite cu o pâslă deasă de perișori (Leontopodium alpinum). În Maramureș, se mai numește floare de stâncă, floarea reginei, steluță, albumeală, flocoșică, mucezea. Este originară din Asia Centrală. În Maramureș, e semnalată în Masivul Rodnei (Pietrosul Mare). „Planta își datorează faima înfățișării ei, o minune a naturii. Când o vezi îmbrăcată în scama argintie printre celelalte plante verzi, fără voie întinzi mâna spre ea. Scama îi este apărarea împotriva transpirației, căci în pumnul de țărână în care și-a înfipt rădăcina și trunchiul subpământean este puțină apă” (Ion Simionescu); plantă ocrotită de lege; monument al naturii. 2. (gastr.) Floare de grâu, colac în formă de floare, care se face în sâmbăta Floriilor: „Femeia face la tăt omu din casă câte o floare de grâu, c-așa-i obiceiu” (Papahagi, 1925: 313; Budești). 3. (min.) Floare de mină, eșantion monomineral sau format din mai multe minerale, caracterizat prin culori, forme și dimensiuni cu valoare estetică (ex.: stibină, galenă, baratină, cuarț etc.). ♦ (onom.) Floare, Floarea, Flore, Florea, Florean, Floreanu, Florescu, Florică, Florișteanu, Floruța, nume de familie (1.031 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Floare, Florica, nume de botez tradițional în Maramureș. – Lat. flos, floris „floare” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).