fluorură sf [At: DA ms / P: flu-o~ / Pl: ~ri / E: fr fluorure] 1 Compus al fluorului cu un element chimic sau cu un radical organic. 2 Sare a acidului fluorhidric.

*FLUORURĂ (pl. -uri) sf. 🔬 Ori-ce compus din fluor și un corp simplu, afară de oxigen sau hidrogen [fr.].

FLUORURĂ, fluoruri, s. f. Compus al fluorului cu un element chimic sau cu un radical organic.

FLUORURĂ s.f. 1. Compus al fluorului cu un metal sau cu un radical organic. 2. Sare a acidului fluorhidric. [Pron. flu-o-. / < fr. fluorure].

FLUORURĂ s. f. compus al fluorului cu diferite elemente sau radicali organici; sare a acidului fluorhidric. (< fr. fluorure)

FLUORURĂ ~i f. Compus al fluorului cu un metal sau cu un radical organic; sare a acidului fluorhidric. /<fr. fluorure

*fluorúră f., pl. ĭ. Chim. Un compus binar al fluoruluĭ.

fluorură (desp. flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorurii; pl. fluoruri

fluorură (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorurii; pl. fluoruri

fluorură s. f. (sil. flu-o-), g.-d. art. fluorurii; pl. fluoruri

FLUORÚRI (< fr.) s. f. pl. Săruri ale acidului fluorhidric, combinații ale fluorului cu unele elemente chimice sau cu substanțe organice. F. sunt substanțe antiseptice puternice. ◊ Fluorură de calciu = sarea de calciu a acidului fluorhidric. Se găsește în organism, în concentrații mai mari în compoziția dinților și a oaselor. Mineralul se numește fluorină.