FONFĂIT, -Ă, fonfăiți, -te, adj. (Despre oameni) Fonf, fîrnîit; (despre cuvinte sau sunete) rostit nazal, ca de un fonf. Răspunsurile dascălului, mașinale și fonfăite. REBREANU, R. II 289. ◊ (Adverbial) Și-au făcut loc mai într-o parte, răspunzînd fonfăit unora care îi întrebau de pe unde erau. PAS, L. I 67.