FORȚA vb. I. tr. 1. A sili, a constrînge, a obliga (pe cineva la ceva). ♦ refl. A se sili, a se osteni, a se forța^[1]. 2. A sparge, a strica, a deschide violent (o închizătoare); a umbla puternic, cu forță (cu un mecanism etc.). ◊ A forța ușa (cuiva) = a intra cu sila în casa (cuiva); a forța nota = a întrece măsura (în comportarea față de cineva). [< it. forzare, cf. fr. forcer, lat. t. fortiare].