FORTĂREAȚĂ, fortărețe, s. f. Loc sau cetate întărită printr-un sistem de fortificații permanente. Din castelele lor întărite ca niște fortărețe, [feudalii] năvăleau asupra vecinilor, jefuiau, omorau, distrugeau. GHEREA, ST. CR. II 111. Niște neguțători creștini, amici ai guvernatorului, ne spuseră că dispozițiile luate pentru noi nu erau să ne ducă la Semlin, ci la o fortăreață în Bosnia. BOLINTINEANU, O. 267. ◊ Fig. Sub înțeleapta conducere a P.C.U.S., Statul sovietic, bazat pe alianța de nezdruncinat a muncitorilor și țăranilor, pe prietenia indestructibilă a popoarelor U.R.S.S., pe unitatea moral-politică a întregii societăți sovietice, a devenit fortăreața de neînvins a păcii, democrației și socialismului în lumea întreagă. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2714. ♦ Fortăreață zburătoare = avion de bombardament de proporții mari.