FUDUL, -Ă, fuduli, -e, adj. Îngîmfat, închipuit, mîndru, încrezut, arogant. Ieri Leahul cel fudul... a spus cuvînt prea cutezător omului meu. SADOVEANU, O. VII 8. Am plecat de la unchiu-meu... boier fudul și grecoman. GALACTION, O. I 76. Alunaș cu creanga-n drum, Vezi bădița cel fudul. SEVASTOS, C. 181. ◊ Expr. (Glumeț) Fudul de-o ureche = surd. Moșneagul era cam fudul de-o ureche, dar nici baba nu stătea mai bine. DUNĂREANU, CH. 71. ◊ (Adverbial) Ghiță al Popii, «năzdrăvanul satului», își da pe ceafă pălăria cu cordele, și surîdea fudul pe sub mustață. VLAHUȚĂ, O. A. II 43.