FUGI, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă, a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pămîntul de sub picioare, se spune cînd cineva își pierde echilibrul și e gata să cadă sau, fig., cînd cineva se simte pierdut, cînd își pierde cumpătul. A fugi mîncînd pămîntul ! = a fugi foarte repede. ♦ (Reg., despre lapte și alte lichide) A da în foc (cînd fierbe). 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. « după ») A urmări în fugă, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 3. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge. 4. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda (ca urinare a unei iluzii optice) prin fața ochilor cuiva care trece în vitează (călare sau într-un vehicul). 5. Fig. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrîngere; (despre un deținut) a evadă; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecînd să trăiască împreună. ♦ A se depărtă, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de aici ! = a) pleacă ! dă-mi pace !; b) nu mai spune ! Fugi de-acolo ! = da' de unde ! nici gînd să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. « de ») A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva din mînă; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. fugire (= fugere).