FUGUȚĂ s. f. Diminutiv al lui fugă. A tras o fuguță pînă acasă. ♦ (Adverbial, în forma fuguța) Fuga, degrabă. Leana lu Lică plecă fuguța în grădină, mișcîndu-și greu trupul plinuț. V. ROM. decembrie 1951, 201. (Expr.) A da fuguța = a fugi, a se duce repede. Au dat cocoșelul fuguța la dînsul. SBIERA, P. 295. Fuga-fuguța = repede-repede.