FULGERĂTURĂ, fulgerături, s. f. (Rar) Faptul de a fulgera; fulger, fulgerare. Ochii Frusinicăi își întunecară deodată privirile, ca o noapte între două fulgerături. MIHALE, O. 44. ◊ Fig. Simți privirile celorlalți pînă-n adîncul inimii, ca pe o fulgerătură de cuțit. V. ROM. decembrie 1951, 219.