1) fund n., pl. urĭ (lat. fŭndus, alb. funt, it. fondo, sard. fundu, fr. fond[s], pv. fons, sp. hondo, pg. fundo. V. fond, latifundiŭ). Partea cea maĭ de jos a unuĭ lucru cav: fundu unuĭ pahar, sac, puț, rîŭ; uneĭ mărĭ, văĭ. Fig. Fundu inimiĭ, adîncu inimiĭ. Partea cea maĭ depărtată de intrare saŭ de punctu principal: fundu uneĭ pivnițe, uneĭ grădinĭ, a muta un funcționar în fundu țăriĭ. Bucată de lemn, lată și groasă, de tăĭat carne, de pus mamăliga ș. a. A da de fund, a ajunge la fund. A face economie de la fundu saculuĭ, cînd nu țĭ-aŭ maĭ rămas de cît puținĭ banĭ. Sac (saŭ butoĭ) fără fund, om care nu se maĭ satură.