fundătură sf [At: (a. 1529) IORGA, S. D. VI, 12 / Pl: ~ri / E: (în)funda + -ătură] 1 Stradă, drum, uliță care se înfundă, fiind închisă la un capăt prin construcții sau printr-un taluz Si: (reg) fundac (9). 2 (Pop; îe) Bătătura-n ~ Se spune despre o persoană care se așază să lucreze în mijlocul unei intrări, împiedicând accesul. 3 (Îrg) Vale care se înfundă într-o pădure. 4 (Îrg) Pădure deasă.