FĂGĂDUINȚĂ, făgăduințe, s. f. (Învechit și arhaizant) Făgăduială. Slăvite stăpîne, a zis el, plăcută e făgăduința dascălului; ar trebui poate să-i îngăduim vreme mai îndelungată. SADOVEANU, D. P. 18. Pentru ce Smărăndița îmi ceru să-i repet făgăduința ce-i dasem, de a nu face nimic fără să o întreb? BOLINTINEANU, O. 332. Așa! de trii ani de cînd mă porți cu făgăduința. ALECSANDRI, T. I 113. Tîrgul e liniștit, felinarele lipsesc, căci eforia pusese temei pe făgăduințele de calendar al lunii. RUSSO, O. A. 142. ◊ Pămîntul (sau țara) făgăduinței = nume sub care este denumită Palestina în biblie; fig. ținut bogat, mănos, fericit. ◊ Expr. A da făgăduință = a făgădui. Dăduserăm făgăduință să rămînem pînă a doua zi. BOLINTINEANU, O. 350.