FĂRĂ¹ conj. 1. (Urmat de o propoziție circumstanțială de mod sau de un infinitiv care îi ține locul) Are valoarea unei negații. Cîrdul [de oi] mergea... încet, fără să atingă iarba miriștilor ori a măturilor. PREDA, Î. 145. El și-a ridicat, de lîngă scorbură săculețul cu pește și a purces în fugă spre tîrg, fără să-și ia de la mine rămas-bun. SADOVEANU, N. F. 56. Adesea îmi făceam somnul pe scaun, rezemat de masă, fără a mă atinge cu săptămînile de pat. GHICA, S. 146. Gingașa copilă ceti răvașul... fără să verse macar o lacrimă. NEGRUZZI, S. I 25. Eu răspund dintr-un cuvînt, Făr’să pun ochii-n pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. ♦ (Urmat de o propoziție concesivă sau de un infinitiv care îi ține locul) Deși nu... Fără să fie hotărîtor, argumentul său a contribuit la lămurirea problemei. 2. (Regional; după negație cu sens adversativ, uneori întărit prin «decît», «numai») Ci, dar. Capul meu nu mă duce așa departe, fără de cît, dau socoteală că nimic nu aleargă așa de iute ca gîndul. ISPIRESCU, L. 178. Nici mă iubești, nici mă lași, Făr-numai necaz îmi faci. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 238. Nici frumos nu ești prea tare, Nici gazdă nu ești prea mare, Făr-pe seama dumitale. id. ib. 408. ♦ (Arhaic; cu valoare adverbială, de obicei urmat de «numai») Decît, (în) afară de, exceptînd pe. Ce să fie asta de n-am întîlnit eu, cale de atîtea zile de cînd viu, nici un suflețel de om... fără numai grămezi – grămezi de oase? ISPIRESCU, L. 101. Alți boieri mai aproape nu se aflară, fără numai Preda Buzescu și frate-său. BĂLCESCU, O. II 202.