Definiția cu ID-ul 899023:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FĂ2 prep. (Adesea urmat de prep. «de») Exprimă lipsa. 1. (Introduce complemente circumstanțiale de mod și atribute; conține ideea de excludere) Lipsit de... Mineritul fără disciplină înseamnă moartea minei. DAVIDOGLU, M. 29. Ea a închis ochii, fără nici o vorbă, fără nici un suspin, ca un copil cuminte. BART, E. 389. Din nebăgare de seamă și fără de voia mea am călcat pe coprinsul tău. ISPIRESCU, L. 42. ◊ Loc. adj. Fără de lege v. lege. ◊ (Adesea în opoziție cu prep. «cu») Între atîtea materii scuipate cu îndîrjire afară, cu voie sau fără voie, urca și aurul, lichefiat și zăpăcit, tîrît în această incandescentă dezlănțuire. BOGZA, Ț. 11. ♦ (În legătură cu cuvinte care arată cantitatea sau măsura) Arată cît lipsește pînă la o măsură deplină. Un kilogram fără 10 grame. Este ora cinci fără zece minute. ♦ (În operații aritmetice de scădere) Minus, mai puțin. Patru fără doi fac doi. 2. (Introduce complemente circumstanțiale sociative negative) Pot eu să trăiesc și fără tine. SLAVICI, O. I 278. Simți că, de aci înainte, fără dînsa nu va putea trăi. ISPIRESCU, L. 35. ♦ (Introduce complemente circumstanțiale instrumentale negative) A scos cuiele fără clește.