făurar, s.m. – (pop.) Luna februarie: „Fost-o și tata morar / În luna lui făurar” (Bârlea, 1924, II: 292); „Și voiu ave a face în luna lu’ făurar 11 dzile întunericu mare” (Codicele de la Ieud, 1630). – Lat. febr(u)arius (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA), de la februa, februm, festivalul de purificare a caselor și a câmpurilor (lucrurile vechi din case erau aruncate, iar terenurile agricole erau pregătite pentru însămânțările de primăvară).