Definiția cu ID-ul 1096724:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

galerie sf [At: GOLESCU, Î. 95 / V: (înv) gălăr~ / Pl: ~ii / E: fr galerie, cf it galleria, ger Galerie] 1 Sală lungă, boltită, adesea cu ornamente, așezată de regulă la fațada principală a unei clădiri. 2 Coridor lung, (boltit), din interiorul sau la exteriorul unei clădiri, servind ca loc de plimbare și element de legătură. 3 Coridor subteran care permite accesul la zăcământ și executarea lucrărilor miniere. 4 (Îs) ~ de deschidere Galerie (3) care se sapă în steril pentru a ajunge la zăcământ. 5 (Îs) ~ia orizontului Galerie (3) principală care e la același nivel și duce spre zăcământ. 6 (Îs) ~ de explorare Galerie (3) care servește la identificarea dimensiunilor și formei unui zăcământ. 7 (Îs) ~ de exploatare Galerie (3) pentru exploatarea unui zăcământ. 8 Canal subteran care leagă două puncte ale unei lucrări hidrotermice. 9 Coridor subteran (ramificat) pe care-l sapă animalele pentru a le servi ca adăpost. 10 (Șîs ~ de tablouri, ~ de sculptură, ~ de artă) Muzeu, secție, sală în care sunt expuse opere și obiecte de artă. 11 (Prin metonimie) Serie de tablouri expuse. 12 (Pan) Serie de portrete dintr-o operă literară. 13 Magazin în care se vând opere de artă. 14 (Pgn; lpl) Magazin universal. 15 (Într-un oraș) Pasaj pietonal acoperit, cu magazine de ambele părți. 16 (Într-o sală de spectacole) Balcon situat la nivelul cel mai înalt. 17 (Pan) Spectatori de la galerie (16). 18 (Pex) Public zgomotos al unui spectacol, al unei adunări, al unei întruniri etc. 19 (Îe) A face ~ A se manifesta zgomotos și entuziast ca încurajare în timpul unui spectacol, a unei întreceri sportive etc. 20 (Spc) Fani ai unei echipe sportive care o însoțesc la întrecerile pe care le are de disputat. 21 Construcție ca un balcon ieșit în afară care înconjoară partea din spate a unei corăbii. 22 Bară de lemn, de metal etc. de care se atârnă perdelele. 23 Tavă de metal pusă dinaintea unei sobe ca să nu cadă cărbunii pe dușumea. 24 Bandă de lemn pusă la trei laturi ale mesei ca îngrăditură, pentru a împiedica să cadă obiectele de pe masă.