gázdă f., pl. e (ung. gazda [d. vsl. gospoda], de unde și sîrb. pol. ceh. rut. gazda. V. gospodar). Stăpînu saŭ stăpîna caseĭ care te ospătează saŭ la care staĭ cu chirie. Găzduire. A trage în gazdă la cineva, a descinde la el venind din călătorie. A fi în gazdă la cineva, a locui la el (gratis orĭ cu plată). Gazdă de hoțĭ, cel care adăpostește hoțĭ. A fi gazda (saŭ cĭuca) bătăilor, a mînca bătaĭe de la toțĭ, a fi cap de Turc.