GEME (gem) vb. intr. 1 A-și exprima durerea, suferința (fizică sau morală) scoțînd, la fiecare răsuflare, un sunet plîngător, nearticulat, a se văita: codoșca de babă gemea subt talpa iadului (CRG.); despre animale: în loc să geamă boii, scîrție carul (VLAH.); Ⓕ despre vîjîitul vîntului, despre foșnetul arborilor, despre curgerea sgomotoasă a apelor, despre scîrțîitul lemnelor etc.: vîntul vîjîie și geme cu niște jalnice glasuri (ODOB.); cînd șuera, clocotea codrul, gemeau văile (CRG.); numai o fîntînă își mișcă gemînd cumpăna ei în vînt (EMIN.) ¶ 2 Ⓕ A fi asuprit, apăsat: țara geme subt asuprirea Tomșei (NEGR.); țara întreagă geme sub biciul și caznele domnești (FIL.) ¶ 3 A fi plin, copleșit de ceva: prăvălia gemea de mușterii (CAR.); curtea și ulițile gem de porci (ISP.); numai magaziile bogatului... nemilostiv gemeu de bucate (MAR.) [lat. gĕmĕre].