GEMINAȚIE s. f. (cf. fr. gémination, lat. geminatio „dublare”): lungire a unei consoane, pronunțată cu o durată mai mare decât cea obișnuită; dublare a consoanei în pronunțare, reduplicare a sunetului pentru a da cuvântului o anumită valoare stilistică. Astfel, în enunțul „Floarea era rrroșie”, cuvântul cu sunetul r reduplicat capătă o valoare stilistică de superlativ absolut.