ghem¹ sn [At: ALECSANDRI, P. II, 237 / Pl: ~e, ~uri / E: lp *ghemus] 1 Obiect de formă (relativ) sferică, rezultat prin depănarea unor fire de ață, sfoară, lână etc. Cf bulgăr, bulz, cocoloș, mototol. 2 (Pop; îe) A se mântui ața de pe ~ A fi aproape de moarte. 3 (Îe; d. tort) A face ~ A depăna. 4 (Îae; d. obiecte) A mototoli. 5 (Îae; d. ființe) A aduna la un loc. 6 (Îlv) A se face ~ A se ghemui (2). 7 (Îe) A sta ~ A sta ghemuit² (1). 8 (Pex) Tort depănat. 9 Al treilea stomac al rumegătoarelor (după ierbar și ciur), ai cărui pereți interiori sunt căptușiți cu multe foițe. 10 Al patrulea stomac la mieii care sug. 11 (Mdv) Boală de vite Cf încuietură. 12 (Bot; reg; îc) ~ele popii Remf (Aristolochia clematitis).