GHEM, gheme, s. n. 1. Rotocol în formă de minge sau de ou, format prin depănarea sforii sau a firelor de lînă, de cînepă etc. Cînd stăpîna casei făcea la ciorap, pisoiul se juca cu ghemul. ISPIRESCU, L. 285. Pe o pagină găsi o mulțime de cercuri ce se tăiau, atît de multe, încît părea un ghem de fire roși. EMINESCU, N. 46. ◊ (Metaforic) Pe peron, mulțimea se adunase într-un buluc, ghem strîns de trupuri. DUMITRIU, N. 77. S-a desprins raza din ghemul ei de aur și a rătăcit prin senin. GÎRLEANU, L. 43. ◊ Expr. A face ghem = a) (cu privire la tort) a depăna. Făcu și inul tot gheme. RETEGANUL, P. III 54; b) (cu privire la obiecte) a strînge ca un ghem, a face mototol. Batistă făcută ghem. ▭ În atîtea nopți mi-am odihnit trupul zdrobit de oboseala zilei, cu mantaua făcută ghem drept căpătîi. BART, S. M. 12. A se face ghem = a se strînge ca un ghem, a se ghemui. Ariciul se face ghem. A sta ghem = a sta adunat, ghemuit. Oare ce gîndește hîtrul, de stă ghem? EMINESCU, N. 43. 2. Al treilea compartiment al stomacului rumegătoarelor (urmînd după ierbar și ciur), ai cărui pereți dinăuntru sînt căptușiți cu multe foițe; foios. 3. Fig. (Rar) Cocoașă, gheb. Un moșneag cu barba albă, veac bătrîn cu ghemu-n spate, Zice: «Multă sănătate, vouă, meseni de prin sate!» BELDICEANU, P. 54. – Pl. și: ghemuri (DUMITRIU, N. 81).