GHEMUI, ghemuiesc, vb. IV. Refl. A se aduna, a se face ca un ghem, a se strînge. Se ghemui în fundul patului nemișcată, sprijinită cu spatele de perete. V. ROM. decembrie 1951, 159. De-abia suflînd, [iepurașul] se ghemui cu ochii închiși... să nu-și mai vază umbra. GÎRLEANU, L. 19. Cînele, cu coama zbîrlită și cu spume la gură, se ghemuia în cioban. RUSSO, O. 114. ◊ (Metaforic) Nourii se ghemuiră pe mijlocul bolții, bolovănindu-se, înnegurîndu-se ca piatra de bazalt. MIHALE, O. 276. – Variantă: înghemui (CAMIL PETRESCU, U. N. 315, CREANGĂ, P. 23) vb. IV.