Definiția cu ID-ul 903008:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GHICI, ghicesc, vb. IV. Tranz. 1. A descoperi, a afla, a înțelege (prin iscusința minții). Îl măsor și eu, încercînd să ghicesc ce gînduri are. CAMIL PETRESCU, U. N. 199. Frumos, chipeș, avea o uitătură lungă, vie și cam ascunsă, de nu-l ghiceai nicicît ce-ar vrea și ce n-ar vrea. DELAVRANCEA, S. 25. Frumoasa fată-a ghicit că e frumoasă. EMINESCU, O. I 80. ♦ (Cu privire la o ghicitoare) A dezlega, a-i afla răspunsul. Ghici ghicitoarea mea. TEODORESCU, P. P. 225. 2. Fig. A intui, a simți, a întrezări. Cîrduri de ciori goneau buimace spre adăposturile ghicite în zare. GALACTION, O. I 79. Din mlădierea glasului... a ghicit îndată că, prin întuneric, umbra a surîs cu intenții pacifice. C.PETRESCU, A. 278. ◊ Refl. pas. Afară, întunerecul stăruie compact. Se ghicesc totuși siluetele masive ale munților apropiați. BOGZA, Ț. 60. 3. (În credința și practicile obscurantiste) A prezice viitorul. A îmblat pe la vraci și filozofi, ca să le caute la stele și să le ghicească dacă or să facă copii. ISPIRESCU, L. 1. ◊ Absol. Se gîndi să trimită după baba țigancă pe care o știa ea, să-i ghicească, dar pe urmă i se făcu frică, se răzgîndi și începu să-și ghicească singură. DUMITRIU, N. 104. – Imperativ: ghicește și ghici. - Variantă: (Mold., Transilv.) gîci (CREANGĂ, P. 150, ALECSANDRI, T. 944, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 31) vb. IV.