glíe f. (rus. gleĭ, rut. hleĭ, lut, nomol, hleĭ, rudă cu gr. glia, cleĭ. Din lat. glĕba, bulgăre, teren, moșie, s’ar fi făcut rom. gheaŭă, ĭar din rus. glýba, bulgăre, s’ar fi făcut glibă. Cp. și cu vsl. glina, lut). Trans. Munt. Mold. (Rar). Bucată de pămînt cu ĭarbă scoasă dintr’un loc și pusă aĭurea ca să oprească năruirea (lat. caespes). Poet. Supt glie, în pămînt (de ex., mort). V. glebă.