Definiția cu ID-ul 903507:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GLOATĂ, gloate, s. f. 1. Mulțime, grămadă de oameni strînși la un loc. Gloata de țărani amuțea pe măsură ce glasul lui se înăsprea și biciuia. REBREANU, R. II 194. Tot vine, tot înoată, Dar deodată cu ochii vii, Stă pe loc – să mi te ții! Colo, zgomotoasă gloată de copii. COȘBUC, P. I 225. Abia apucă a se coborî din trăsură, și gloata curioșilor încongiură pre postilon. NEGRUZZI, S. I 197. Huietul se făcuse așa de mare încît socotii că toată cîrciuma era cuprinsă de gloată. RUSSO, O. 149. ◊ (În comparații și metafore) Romînii, uzi la piele, flămînzi, lipsiți de foc, În șanțul lor, sub arme, stau gloată la un loc. ALECSANDRI, P. A. 212. 2. Ceată înarmată. Armata țării sta ascunsă în păduri ferindu-se d-a se măsura în bătălie generală cu gloatele vrăjmașilor. BĂLCESCU, O. I 27. ♦ (Învechit) Unitate de ostași pedeștri, recrutați de către boieri din țărănime. Pe lîngă puști și curteni, voievodul mai are și contingente auxiliare: unele care se cheamă «gloate» – adică mișeii de rînd care vin cu arme primitive și care se dovedesc înfricoșători cînd dușmanul e biruit. SADOVEANU, F. J. 738. La trebuință se făcea ridicarea gloatelor, după cum istoria ne-o arată în multe cazuri. BĂLCESCU, O. I 117.