GLUMEȚ, -EAȚĂ, glumeți, -e, adj. 1. Care provoacă rîsul, plin de haz, de duh; hazliu. Grigore vorbea despre nevastă-sa pe un ton glumeț. REBREANU, R. I 58. Nu zîmbea... la poveștile bătrîne și glumețe ale ostașilor. EMINESCU, N. 3. ◊ (Adverbial) Vasca vorbea fără grijă și glumeț ca totdeauna. SADOVEANU, O. VII 36. ♦ Fig. Vesel, vioi. Una din acele fanfare vînătorești, al căror ritm iute și chiar glumeț pare că se îngînă cu vibrațiunile melancolice și prelungite ale instrumentului ce le produce. ODOBESCU, S. III 96. 2. (Despre oameni) Care face multe glume, care glumește des, căruia îi place să glumească; vesel, poznaș, șugubăț. De glumeț, glumeț era moș Nichifor, nu-i vorbă. CREANGĂ, P. 111.