GOL³, GOALĂ, goi, goale. adj. I. 1. (În opoziție cu îmbrăcat) Fără îmbrăcăminte; dezbrăcat, despuiat, nud. Bătrînul își înfășură din nou gulerul hainei învechite pe gîtul gol. C. PETRESCU, A. 333. Niște hamali, pe jumătate goi... se înghesuiau și ei să intre pe ponton. BART, E. 75. ◊ Cu (sau în) pielea goală = fără haine, dezbrăcat complet. Ședeam afară la soare cu pielea goală. CREANGĂ, A. 28. Cu (sau în) capul gol = cu capul descoperit. În goana roibului un sol, Cu frîu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări venind. COȘBUC, P. I 145. Au căzut la pămînt cu capetele goale, ca niște vinovați de moarte ce ar fi așteptat scăparea de la mine. GOLESCU, Î. 146. Cu (sau în) picioarele goale = desculț. Doamna Vorvoreanu se dădu jos, în picioarele goale. DUMITRIU, N. 134. Începu a merge cu picioarele goale. ISPIRESCU, L. 58. ◊ Expr. Gol nap (sau ca napul) sau gol pușcă, gol ca degetul = gol de tot; fig. lipsit, sărac, fără nimic. Apele mari se azvîrle și mușcă: Înfulecă holda Și focu din vatră Și lasă rumînu, săracu, gol pușcă. DEȘLIU, G. 25. Și, zău, Antohi, ești gol ca degitul? – Gol, gol... chiar casa asta în care șed... e a ta, nu-i a mea. ALECSANDRI, T. 1644. (Substantivat) Turcii, toți gîndeau: Poftim! Să dezbraci p-un gol ca napul- Cu ce-și bate pașa capul! COȘBUC, P. II 49. Cu coatele goale = rupt în coate; fig. zdrențăros, sărac lipit pămîntului. Adevărul gol (goluț) = adevărul spus verde în față, fără menajamente, fără ascunzișuri, fără cruțare; adevărul crud, adevărul adevărat. Minciună goală = minciună curată, nimic decît minciună. ♦ Fig. Care posedă puține haine; p. ext. sărac, lipsit. Mult mă mustră măicuța Să părăsesc ulița, Că mi-i goală drăguța. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 59. ◊ Expr. A lăsa gol = a jefui pe cineva de tot ce are. ♦ (Despre păsări) Fără pene. (Atestat în forma de pl. goli) Abia ieșiți din ouă, goli, cruzi, fără putere; De-a foamei grea durere, Ei casc din pliscușoare, cer milă pliscuind. DONICI, F. 92. ♦ (Despre copaci) Fără frunze. (Despre pereți) Fără tablouri sau alte podoabe. 2. (Despre locuri, dealuri, stînci, munți etc.; în opoziție cu acoperit) Fără vegetație, mai ales fără copaci. Dincolo ochii vedeau o stîncă de piatră goală, al cărei sîn se deschidea și da naștere unui brad rătăcit de soții săi. BOLINTINEANU, O. 329. Pustietatea goală sub arșița de soare în patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare. ALECSANDRI, P. III 89. Stîncoasele ei coaste sure și goale. NEGRUZZI, S. I 160. Pe dealurile cele goale, cînd este soare și să strîng sumă de dobitoace sălbatice, nu e mai frumos lucru decît a le vedea cineva și cum stau pîlcuri, pîlcuri. GOLESCU, Î. 81. ♦ (Despre o suprafață) Neacoperit. Am pus tacîmurile pe masa goală. ◊ Expr. Sub cerul gol = fără adăpost. Pe pămîntul gol sau pe scîndura goală = fără așternut. Fecioru, care-i fecior, Doarme pe pămîntu gol. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 460. ♦ Descoperit. Vindea cîte-o iapă chiar în mijlocul drumului, și atunci rămînea oiștea goală pe de-o parte. CREANGĂ, P. 106. ♦ (Despre săbii, paloșe etc.) Scos din teacă. Jder și monahul Nicodim au venit cu săbiile goale asupra boierilor pribegi. SADOVEANU, F. J. 706. O mulțime de panduri bănești... se răpeziră cu săbiile goale. ODOBESCU, S. I 157. Nu-i la vie, și-i în casă, Cu paloșul gol pe masă. ALECSANDRI, P. P. 124. 3. (Despre alimente) Fără alte bucate de care este însoțit de obicei. Udătură ceva avut-ați vreunul? – Nimic, domnule judecător; numai pîne goală și apă rece. CREANGĂ, A. 147. II. (În opoziție cu plin) 1. (Urmat uneori de determinări introduse prin prep. «de», indicînd ceea ce lipsește) Care nu are, nu conține, nu cuprinde nimic înăuntru; deșert. Minerul I reintră în cîrciumă cu paharul gol. DAVIDOGLU, M. 22. Dintr-o păreche de boi... am rămas c-o pungă goală. CREANGĂ, P. 44. ◊ Fig. Vedeam uimit și cu sufletul gol, unde ajunsesem. CAMIL PETRESCU, U. N. 132. Mi-e capul gol și sufletul greu. IBRĂILEANU, A. 165. ◊ Loc. adv. A gol = (pe lîngă verbul «a suna»; despre vase) ca un lucru gol. Focul puștii de vînătoare e o pocnitură găunoasă, sună a gol. DUMITRIU, N. 150. ◊ Expr. Cu mîna goală (sau cu mîinile goale) = a) fără nimic, fără nici un dar. N-ai să ieși cu mînele goale de la casa mea. CREANGĂ, P. 288; b) fără nici o armă. Fără pistoale, Numai cu mînele goale. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 286. Pe inima goală sau pe stomacul gol = pe nemîncate. ♦ În care nu se află nimic; pustiu; (despre camere) nemobilat. Într-o clipă peronul rămase gol. DUMITRIU, N. 77. Casa era goală, ca un mormînt gol. CAMIL PETRESCU, U. N. 153. El întră într-o cameră naltă, spațioasă și goală. EMINESCU, N. 38. Pe cîmpul gol el vede un copil umblînd desculț Și cercînd ca să adune într-un cîrd bobocii mulți. id. O. I 83. ♦ Fig. Lipsit de... Ochii pașei mari s-aprind... Stă mut, de suflet gol. COȘBUC, P. I 109. Dintr-alte țări, de soare pline, Pe unde-ați fost și voi străine, Veniți, dragi păsări, înapoi. Veniți cu bine! De frunze și de cîntec goi, Plîng codrii cei lipsiți de voi. id. ib. 90. ♦ (Despre corpuri) Care are o cavitate în interior. 2. Fig. Care nu reprezintă nimic în realitate, fără temei. Să se mai hrănească și boierii cu vorbe goale, că noi ne-am săturat. REBREANU, R. I 320. Vorba ceea: fală goală, traistă ușoară. CREANGĂ, P. 320. E ușor a scrie versuri Cînd nimic nu ai a spune, Înșirînd cuvinte goale Ce din coadă au să sune. EMINESCU, O. I 226. ♦ (Despre formă) Fără fond, fără conținut. A vorbit în general, împotriva formelor goale, a formei fără fond. IBRĂILEANU, ST. CR. 99. – Pl. și: (învechit) goli.