GRĂMADĂ, grămezi, s. f. 1. Cantitate mare de lucruri (de același fel) așezate unele peste altele (în neorînduială); cantitate mare dintr-un material strîns la un loc (în formă de movilă). Zac în soare grămezi de var și nisip. STANCU, U.R.S.S. 165. Pe alocuri se zăreau grămezi de porumb auriu, curățit de foi. SANDU-ALDEA, U. P. 136. Azi grămezi mai sînt, de piatră, din cetatea cea de ieri. EMINESCU, O. IV 116. Cîte cinci mi-i așeza, Nouă grămezi că făcea. TEODORESCU, P. P. 512. ◊ Fig. Pe cer grămezile de stele Răsar ca niciodată parcă. ANGHEL, Î. G. 37. De subt marginile depărtate ale văzduhului de pretutindeni, nenumărate grămezi vinete de nouri posomorîți, cu frunți îndrăznețe și amenințătoare, se iviră fără de veste. HOGAȘ, M. N. 175. ◊ (În comparații și metafore) Argatul, atras de gemetele lui Vasile, se îndreptă spre poiată, îl găsi grămadă în fundul poieții. BUJOR, S. 93. Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă Peste sat. COȘBUC, P. I 223. ◊ Expr. A cădea (sau a se prăbuși) grămadă = a cădea jos în nesimțire (ca o masă inertă). S-au ridicat cu picioarele în sus și au căzut grămadă sub oiște. PREDA, Î. 26. Și Ben-Omar – un leș la chip – S-a prăbușit grămadă jos. TOMA, C. V. 49. Căzu grămadă în fundul poieții, ținîndu-se cu mîna de cap și văitîndu-se înăbușit. BUJOR, S. 93. A da (sau a face, a pune) pe cineva grămadă (jos) = a trînti, a doborî (pe cineva); p. ext. a omorî (pe cineva). Și n-am fost slab și nici fricos: Pe opt ți-i dau grămadă jos. COȘBUC, P. I 199. De-ar fi dorul vînzător, Io m-aș face negustor; L-aș face grămadă-n șură Și l-aș da cui îmi dă gură. HODOȘ, P. P. 35. Claie peste grămadă v. claie. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Cantitate, număr mare; mulțime, sumedenie, puzderie. Grămezi de leși fugeau alungate. SADOVEANU, O. I 254. Pe-un cîmp, o grămadă de oameni prăfuiți, osteniți, aduși de șale, merg delaolaltă. GÎRLEANU, L. 43. I-au dat o grămadă de bani. SBIERA, P. 132. E bolnavă de-o grămadă de vreme. RETEGANUL, P. I 24. ◊ Loc. adv. Cu grămada = în număr mare, cu duiumul, cu nemiluita. Cădeau d-a stînga și d-a dreapta lui cu grămada. ISPIRESCU, L. 170. Cîrdurile de gîște sălbatice... trec mereu cu grămada d-a lungul Buzăului. ODOBESCU, S. III 23. ◊ (În metafore și comparații) Cei mai mici, de foame-aduși, Se scîncesc și plîng grămadă Pe la uși. COȘBUC, P. I 224. Toți banii ce fur din țară [boierii] îi duc pe tot anul grămadă în străinătate, ca să încurajeze industria străină. BOLLIAC, O. 238.