gros, groásă adj. (lat. grŏssus, it. pg. grosso, pv. fr. cat. gros, sp. grueso). Lat în toate direcțiunile (vorbind de lucrurile lungĭ în ceĭa ce privește volumu lor transversal): fir, trunchĭ, stîlp, om gros. Des, dens: lapre gros. Fem. (Serbia). Gravidă (ca fr. grosse). Fig. Grav, jos: voce, notă groasă. Nesimțitor, impertinent: obraz gros. Grosolan, aspru, greŭ: vorbe groase. Prost: cap gros. Gros de (saŭ la) obraz, obraznic, nesimțitor. Gros de (saŭ la saŭ în) ceafă, grosolan, barbar, ordinar: Bulgăroĭ cu ceafa groasă (Em.). Gros la (saŭ de) cap, la minte, prost. Gros la pungă, bogat. S. n., pl. urĭ. Butuc gros de fixat picĭoarele criminalilor. Fig. (pin aluz. la butuc). Arest, închisoare: a băga pe cineva la gros. Partea cea maĭ groasă (maĭ mare) a unuĭ lucru, duĭumu: grosu armateĭ (ca it. il grosso dell’esército). Adv. Fam. Mult: a cîștiga, a bea, a cheltui, a juca gros (a juca pe gros, pe sume marĭ). Din gros, în mare cantitate: fura din gros (VR. 1915, 5, 286).