GRĂBIRE s. f. Acțiunea de a (se) grăbi; grabă. ◊ Loc. adv. Cu (mare) grăbire = grabnic, repede. Trase pe drumeț cu mare grăbire după sine. DUMITRIU, N. 16. Scoate-ți sabia, i-a zis cu grăbire, și prinde a striga cu mare mînie, chip că m-ai mustra pe mine. SADOVEANU, D. P. 51. Vin’la Milcov cu grăbire, Să-l secăm dintr-o sorbire. ALECSANDRI, P. A. 105.