GRĂTAR, grătare, s. n. 1. Dispozitiv format din vergele metalice așezate paralel și folosit pentru înlesnirea pătrunderii acrului și înlăturarea cenușii în (sau din) instalațiile de ardere, pentru separarea de impurități a unor materii prime, pentru împiedicarea pătrunderii corpurilor străine în instalațiile hidrotehnice, pentru separarea bucăților mari de minereuri după mărime etc. 2. Obiect alcătuit din vergele de fier paralele prinse într-un cadru (dreptunghiular), pe care se frige carnea deasupra jarului; p. ext. friptură preparată cu ajutorul acestui obiect. ◊ Loc. adj. (Des-pre fripturi) La grătar = fript pe grătar. 3. Obiect alcătuit din bare de lemn sau de fier paralele, servind drept ștergătoare pentru talpa încălțămintei. 4. Rețea alcătuită din vergele de oțel, care formează armătura betonului. – Lat. gratarium (< *gratis = cratis).