GUNOI (-oesc) I. vb. tr. 1 🚜 A îngrășa pămîntul cu gunoiu: de rămîne miriștea goală, atunci o gunoim (RET.) ¶ 2 A se băliga, a-și depune excrementele: Pupăza moțată... Gunoindu-și cuibul din nărav și lene (PANN). II. vb. refl. A putrezi; a slăbi de tot, a se topi d’a’n-picioarele: s’ajung să mă gunesc la garduri... să-mi pice carnea putredă de pe oase (CAR.).