GÎDILA, gîdil, vb. I. Tranz. 1. A atinge ușor cu vîrful degetelor anumite părți ale corpului, provocînd o senzație particulară, de obicei însoțită de rîs. Trag de cozi cîte-o răchită, gîdil mînjii subt bărbie. LESNEA, A. 141. Își înecă vorbele din urmă într-un rîs artificial, din gît, ca și cum l-ar fi gîdilat cineva. VLAHUȚĂ, O. A. III 59. ♦ Refl. A fi sensibil la atingeri de felul descris mai sus, a nu suporta senzația provocată de ele. 2. A excita în mod plăcut. Mirosul de friptură îmi gîdila nările, iar gura îmi lăsa apă. BART, E. 279. – Variante: gîdeli (NEGRUZZI, la TDRG), gîdili (ALECSANDRI, T. I 337) vb. IV.