GÎRLICI, gîrlice, s. n. 1. Încăpere scundă și îngustă (adesea povîrnită) care formează intrarea într-o pivniță, într-un beci sau într-un bordei. V. tindă. O gură neagră de gîrlici se căsca în coasta clădirii. SADOVEANU, O. VII 52. Zibal înfășură cu putere căpătîiul liber al lațului de butucul fix de la ușa gîrliciului. CARAGIALE, O. I 293. În fundul unei tinde întunecoase se vedea gîrliciul povîrnit al pivniței cu porțile-i de zăbrele. ODOBESCU, S. I 126. Bordiaș fără gîrlici. TEODORESCU, P. P. 331. ♦ (Rar) Intrare într-o peșteră. De abia faci vreo douăzeci de pași în gîrliciul peșterei, și te găsești înlăuntrul unei bolți uriașe. VLAHUȚĂ, O. A. II 137. 2. Gîtul unei sticle. Trece băutura bătrînului care mormăie scurt... și pune gîrliciul la gură. REBREANU, I. 14.