GĂLBIOR ², -OARĂ, gălbiori, -oare, adj. (Popular) Diminutiv al lui galben³. 1. v. galben³ (1). Și să îmi vînez Ciute ciuteioare, Paseri gălbioare, Că-s dulci la mîncare. ȘEZ. I 114. Să strîngeți cete de voinici Cu topoare mari și mici, Ca să fac o vînătoare De pasări gălbioare, De blînde căprioare. TEODORESCU, P. P. 173. 2. (Despre părul oamenilor) Bălai, blond. Ea, cu părul gălbior, Naltă, zugrăvită-ntreagă, Cînd își mlădie trupșorul! A ursit-o-n fașe dorul De-a fi dragă Tuturor. COȘBUC, P. I 137. Dă-mi a ta fetiță Cu sîn albișor Ca un crinișor, Cu păr gălbior, Să-mi fie soție. BOLINTINEANU, O. 79. Mă dusei și eu la moară Și-ntîlnii o fețișoară Cu cosița gălbioară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 101. – Pronunțat; -bi-or.