Definiția cu ID-ul 498051:
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
gălăgi (-gesc, -it), vb. – (Înv.) A face zgomot, a striga, a țipa. Sl., cf. rus. galačitĭ „a certa”, pol. gałuszyć (Cihac, II, 113), de la radicalul glasŭ, cf. glas. – Der. gălăgie, s. f. (zgomot, larmă); gălăgios, adj. (zgomotos; certăreț).