GĂRGĂUN, gărgăuni, s. m. Viespe mare, de pădure, cu ac foarte veninos; zboară, producînd un zumzăit puternic (Vespa crabro); bărzăun (2). ◊ Expr. (În legătură cu verbele «a avea», «a umbla», «a i se urca» etc.) Gărgăuni în (sau la) cap = toane, capricii, fumuri, idei extravagante. Se pot împăca, dacă nu li se urcă gărgăunii la cap. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 175. Caută-ți de drum și nu umbla cu gărgăunii în cap. CREANGĂ, P. 81. Ți-au intrat în cap gărgăuni... Vrei s-agiungi senator! ALECSANDRI, T. 1276. A scoate (cuiva) gărgăunii (din cap) = a vindeca de toane, capricii, fumuri, idei extravagante. În ce fel puteau să-i scoată gărgăunii? PAS, Z. I 180. Ia stați oleacă, să vă scot eu gărgăunii din cap! CREANGĂ, A. 79.