GĂVOZDIRE s. f. (Mold .) Țintuire. (Fig.) A: Plânsul iaste o îndemnare și strămurare de aur sufletului, goală de toată găvozdirea și iubirea, lucrurilor celor pamînteșli. L SEC. XVII, 72^v-73^r. // B: Goală și despărțită de toată găvozdirea și iubirea lucrurilor pământești. L ante 1693, 118^v. Etimologie: găvozdi. Vezi si găvozd, găvozdi.