Definiția cu ID-ul 498937:

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

hîd (hîdă), adj. – Urît, diform, pocit. Sl. chudŭ „josnic” (Cihac, II, 138; Conev 97; cf. DAR), cf. sb., cr., slov. hud „rău”, rus. chudoi „rău”, chudo „rău”, pol. hydny „urît”. – Der. hîzenie, s. f. (sluțenie); hîdos, adj. (rar, oribil), formație artificială, în care se combină hîd cu hidos, adj., din fr. hideux. Rut. chyd „obiect respingător” ar putea proveni din rom. (Candrea, Elemente, 408).