hatîr n., pl. urĭ (turc. ar. hatyr, de unde și ngr. hatiri, alb. bg. hatyr). Fam. Favoare, concesiune, protecțiune: a reuși pin hatîr. Plăcere, poftă, considerațiune: a face ceva de hatîru cuĭva. Nasu să i-l taĭ, dar hatîru să nu i-l stricĭ, proverb ironic despre un pretențios căruĭa totușĭ trebuĭe să-ĭ daĭ peste nas.