haĭmaná f. (turc. bg. haĭmana, vagabond). Vechĭ. Străin, venetic (la 1803 eraŭ în Galațĭ 183 de „străinĭ haĭmanale”). Azĭ. Fam. Iron. Vagabond: haĭmanalele stradelor. De haĭmana, fără căpătîĭ, fără stăpîn (om, lucru). Adv. A umbla haĭmana, a vagabonda. V. granga, lela, haleura, handra.