HEXAMETRU (< fr. hexamètre ; cf. gr. hexa, șase și metron, măsură) Vers folosit în poezia antică și alcătuit din șase unități metrice, dactili sau spondei. Primele patru picioare sînt dactili sau spondei, iar ultimul picior, un spondeu sau un troheu (...). Penultimul picior al hexametrului este mai întotdeauna un dactil, de unde și denumirea de hexametru dactilic. Cînd acesta este un spondeu, versul este spondaic. Ultimul picior avînd numai două silabe din cele trei ale dactilului, hexametrul era socotit de antici catalecticus in duas sillabas. Hac-te-nus ar-vo-rum cul-tu-rus et si-de-ra coe-li... (Pînă aici cultura ogoarelor și astrele cerului) (VERGILIUS, Georgicele) În metrica franceză este socotit hexametru versul de 12 silabe sau alexandrin. Hexametrul sau hexapodia (< gr. hexa, șase, și pus-podos, picior) denumit de Aristotel în Poetica și vers eroic, a fost folosit la greci de Homer și Hesiod, iar la romani de Ennius, apoi de alți poeți ca Lucrețiu, Vergilius, Horațiu. Părăsit în evul mediu, hexametrul a reapărut în epoca modernă. În literatura noastră s-au făcut încercări de către unii din primii poeți, dar folosirea cea mai izbutită a hexametrului o aflăm la traducătorii epopeelor homerice, G. Murnu și G. Coșbuc, cum și în parodiile lui G. Topîrceanu. În poezia originală, hexametrul nu este prea cultivat datorită greutăților de combinații ritmice. Ex. Astfel carabia-n fugă plutea cu ușoarele-i pînze Doldora pline de vint peste noianul de ape... (G. TOPÎRCEANU, Parodii originale, HOMER, Chinurile lui Ulise)