Definiția cu ID-ul 712161:
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
huci, huciuri, s.n. – Pădure mică, deasă; crâng; ters, corci. „Tufiș ori crâng odrăslit din rădăcinile rămase în pământ, în urma tăierii unei păduri” (Țiplea 1906): „Cine despărță doi dulci, / Ducă-i cordii carnea-n huci” (Calendar 1980: 73). Huci, poreclă în loc. Moisei (Coman 2004). – Din ucr. hušča „desiș” (Cihac, DA cf. DER).