hârtoapă, hârtoape, (hotroapă, cotroapă), s.f. – Teren accidentat, groapă, râpă: „Tot pe văi și pe hârtoape, / Cu oile cele șchioape” (Papahagi, 1925: 218); „O rămas pântre cotroape / Cu niște oiță știoape” (Săliștea de Sus, 1970). ♦ (top.) Cotroape, fânațe, teren accidentat (în Lăpușul Românesc). – Din sl. vrǔtǔpǔ (Scriban; Cihac, cf. DER; DEX, MDA).