hîrtíe f. (vsl. hartiĭa, d. ngr. harti, pl. hartiá, hîrtie; bg. sîrb. hartiĭa, rus. hértiĭa. V. hardughie, hartă). Foaĭe supțire făcută din peticĭ, bumbac, lemn orĭ alte substanțe ferte, redusă în pastă și întinsă și care servește la scris, tipărit, împachetat ș. a. Act, document, titlu, adeverință: am hîrtie la mînă. Odinioară, chitanță. Hîrtie-monetă, hîrtie creată de guvern ca să înlocuĭască baniĭ de metal și care are decĭ curs forțat, că purtătoru nu poate fi tot-de-a-una sigur că va obținea baniĭ de metal reprezentațĭ de hîrtie. Această monetă fictivă saŭ fiduciară, inventată de necesitate în circumstanțele cele maĭ critice și căreĭa numaĭ încrederea îĭ poate da credit durabil, nu trebuĭe confundată cu biletele de bancă, adeverințe ale uneĭ monete de aur și argint existente și care decĭ poate fi orĭ-cînd plătită purtătoruluĭ unuĭ bilet de bancă. Cînd în Francia, de la 1790 la 1796, s’a emis hîrtie-monetă de maĭ mult de 40,000,000,000 în asignate, hîrtiĭ care reprezentaŭ valoarea uneĭ mase enorme de bunurĭ naționale, deprecierea acesteĭ hîrtiĭ-monete fu așa de adîncă, în cît o păreche de cizme costaŭ 8000-10000 de francĭ, ĭar în unele localitățĭ 100 de livre (francĭ) în asignate scăzuse la 2 banĭ (centime) și ½. Această hîrtie-monetă a fost suprimată la 1797. – Ceĭ vechĭ nu știaŭ de hîrtie, iar p. scris întrebuințaŭ frunzele de palmier, scoarța arborilor, tăblițe unse cu ceară, foĭ de plumb ș. a., și în fine scoarța de papýrus (pápyros, de unde vine rom. papură și fr. papier), o trestie care crește pe malurile Niluluĭ. După cucerirea Egiptuluĭ de Romanĭ, în Grecia și’n Italia se scria aproape numai pe papyrus. Puțin în ainte de Hristos, interzicîndu-se exportu papiruluĭ în Pergam (Asia Mică), locuitoriĭ din acest oraș aŭ inventat pergamentu. De pin seculu X a apărut hîrtia de peticĭ. Dar de abea în timpu revoluțiuniĭ franceze de la 1789 fabricațiunea hîrtiiĭ șĭ-a luat avînt. În țările româneștĭ se constată o fabrică de hîrtie pe la 1768. V. bancă, bilet.