HĂRȚUI (-uesc) l .vb. tr. A obosi cu h a r ț a, cu atacuri repețite: cu alte cete de oștiri, el îi hîrțuia necontenit (ISP.) ¶ 2 A nu da pace, a nu slăbi de loc, a înteți, a zădărî, a necăji în tot chipul cu lucruri de nimic, de puțină importanță: madama îl hărțuește ca să-și aducă aminte (BR.-VN.); prea am fost hărțuiți din toate părțile (VLAH.). II. vb. refl. A se lua la harță, la bătaie, a se încăiera: oameni de aceia cari s’au hărțuit odinioară cu Sobiețchi (CRG.); începură a se ~ zi și noapte cu dușmanul (BĂLC.).