1) hățáș n., pl. urĭ și e (cp. cu germ. hetzen, a amuța, a mîna, a vîna). Cărare de feare prin pădure (și locu lor de ședere) saŭ drum de vite orĭ de gloate (hățașu oĭlor la munte, hățașu de scurgere a oștilor) saŭ pe unde se lasă butuciĭ la vale. Drum rîpos. – Și hățíș. În Serbia hațiș. (La Sadov. VR. 1930, 9-10, 195 și 197, hățiș și hățaș). (V. pistă, șleaŭ 1 și tract.