IAPĂ, iepe, s. f. 1. Femela calului. Pe la toacă, vine săniuța sprintenă, cu Puica, iapa noastră cea blîndă. SADOVEANU, O. VII 331. Două iepe albe ca zăpada și iuți ca focul se sprijineau mai totdeauna de oiștea căruței. CREANGĂ, P. 106. Alergări de cai se fac pe tot anul... Numai armăsari și iepe sînt primiți să alerge. NEGRUZZI, S. I 36. ◊ Expr. A bate șaua (ca) să priceapă (sau să înțeleagă) iapa = a face aluzie la ceva, a da de înțeles în mod indirect. Bate șaua să înțeleagă iapa. NEGRUZZI, S. I 251. 2. (La războiul de țesut țărănesc; de obicei la pl.) Fiecare din scîndurelele de sub război pe care țesătoarea pune picioarele, ca să schimbe ițele; tălpigă. Dă prea aspru cu suveica; apasă prea tare asupra iepelor. SLAVICI, N. I 55. Și e vina și din iepe, De e pînza toată țepe. ȘEZ. IX 187.