IAR¹ adv. (Și în forma iară) 1. (Pe lîngă un verb, arătînd repetarea acțiunii, stării etc.) Încă o dată, din nou; iarăși. Plugul se înfige-n brazdă iară, Pe drumul tras de boul cel cuminte. CERNA, P. 161. Ah, iar sînt copilul nebun de-altădată! O floare, un flutur m-oprește din mers. IOSIF, P. 3. O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi. EMINESCU, O. I 120. Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară. ALECSANDRI, P. A. 112. ♦ (Pe lîngă o parte de vorbire care se repetă, totdeauna precedat de «și») Mereu. Omăt și iar omăt! CONTEMPORANUL, II 213. Frunză verde și iar verde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. 2. De asemenea, tot, la fel. Moșneagul avea o fată și baba iar o fată. CREANGĂ, P. 283. – Variantă: iară adv.