ICOÁNĂ (< sl.; {s} gr. eikon „chip”, „imagine”) s. f. 1. Termen generic pentru orice imagine creștină sacră (reprezentându-l pe Iisus Hristos, pe Maica Domnului, un sfânt sau scene cu teme religioase), realizată în diferite tehnici, folosită ca obiect de cult. Cultul i. a apărut în sec. 2 (cele mai vechi i. păstrate datează din sec. 5-6) și s-a răspândit în Bizanț, Abisinia, Rusia, Pen. Balcanică, România ș.a. Tipică pentru stilul i. bizantine este imaginea codificată, hieratică și fără expresie psihologică, iar, din punct de vedere tehnic, pictura pe lemn încadrată, uneori, în ferecătură de aur sau de argint. I. mai există și în alte religii (lamaism). ◊ I. pe sticlă = tip de i. de factură populară, apărută în sec. 18 în centrul Europei. Răspândită cu precădere în Transilvania, unde există vechi centre cu o activitate artistică remarcabilă (Nicula, Laz, Sâmbăta, Făgăraș, Șcheii Brașovului). ♦ P. ext. (Înv.) Tablou, desen, ilustrație. 2. Fig. Imagine, chip.